Procesul indienilor inculpați pentru violul colectiv al unei studente, decedată în urma rănilor suferite din cauza agresiunii comise într-un autobuz la New Delhi pe 16 decembrie, s-a deschis, luni, în fața unui tribunal special, relatează AFP.
Unul dintre avocații apărării a precizat în cazul unui inculpat că are cel puțin vârsta de 18 ani și, prin urmare, va trebui să compară în fața unui tribunal pentru minori, asemeni unui al șaselea inculpat, care s-a prezentat ca având vârsta de 17 ani încă din momentul arestării.
„Procesul a început. Actul de acuzare a fost prezentat judecătorului și dezbaterile vor începe la 24 ianuarie”, a declarat pentru AFP, în fața Curții cu jurați din New Delhi, procurorul Dayan Krishnan, în timp ce cazul era judecat cu ușile închise. Presupușii autori, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, sunt inculpați pentru viol, crimă, răpire și furt, fapte pasibile pedepsei cu moartea.
Ei compar în cadrul unei proceduri accelerate cu scopul a da un impuls lentului sistem judiciar indian sub presiunea opiniei publice și familiei victimei, care cere un verdict exemplar și rapid pentru acest caz ce a șocat țara și a emoționat comunitatea internațională.
Tatăl tinerei în vârstă de 23 de ani a cerut justiției, cu puțin timp înainte de proces, să dea un verdict rapid, pledând pentru condamnarea la moarte prin spânzurare a agresorilor. El a spus că familia sa nu își va găsi liniștea până când sentința nu va fi pronunțată.
„Am terminat ritualurile de doliu pentru fiica mea în sat, dar doliul nostru se va încheia atunci când tribunalul va pronunța verdictul. Sufletul fiicei mele nu își va găsi pacea decât atunci când justiția va pedepsi bărbații”, a declarat tatăl său pentru AFP. Numele său nu poate fi divulgat din cauza legii indiene privind violul.
„Este de datoria Curții și a judecătorilor să facă în așa fel încât sentința să fie pronunțată rapid și toți bărbații (judecați pentru acest viol) să fie spânzurați”, a declarat el în deschiderea procesului. „Niciun bărbat nu are drept de viață după ce a comis o crimă atât de abominabilă”, a adăugat tatăl victimei.
Avocatul unuia dintre acuzați, Mukesh Singh, a încercat să convingă Curtea Supremă să transfere dosarul în afara New Delhi, exprimându-și temerea că nu va beneficia de un proces echitabil din cauza emoției generate de acest caz. Curtea Supremă a anunțat că analizează această cerere. Examinarea se va face marți.
Un alt avocat a precizat că, Vinay Sharma, clientul său, este minor, contrazicând poliția, care a afirmat că acesta are 20 de ani.
Un al șaselea presupus agresor, care s-a prezentat ca având 17 ani, va compărea în fața unui tribunal pentru minori.
Victima, o studentă la kinetoterapie care se întorcea de la cinema cu prietenul ei, a fost violată în repetate rânduri, agresată cu o bară de fier, apoi aruncată din autobuz pe jumătate goală.
Ea a decedat 13 zile mai târziu, într-un spital din Singapore, unde fusese transferată pentru a primi îngrijiri medicale, după ce a suferit un stop cardiac și trei intervenții chirurgicale în India.
Mii de femei au ieșit în stradă la New Delhi pentru a cere mai multă siguranță și măsuri din partea poliției și justiției, renumite pentru lipsa de acțiune în fața unor astfel de infracțiuni într-o societate dominată de bărbați.
Emoția provocată de agresiunea studentei „atinge fiecare locuință la Delhi” și „nu poate fi judecată în liniște”, a motivat avocatul său.
Apărarea intenționează să pledeze nevinovat. Ea acuză poliția că a a folosit forța pentru a extrage declarații de la suspecți.
În schimb, acuzarea se bazează pe probele ADN, care identifică clar persoanele acuzate, potrivit ei. Ea se sprijină totodată pe declarațiile făcute pe patul din spital de către victimă și pe mărturia prietenului său, în vârstă de 28 de ani, care a participat la identificarea agresorilor.
„Avem suficiente probe împotriva tuturor acuzaților” pentru a-i condamna, a declarat procurorul Rajiv Mohan, din partea căruia se așteaptă să solicite pedeapsa cu moartea.
Mama victimei a cerut aceeași pedeapsă pentru agresori. „Singurul lucru care poate să ne mulțumească, este să-i vedem pedepsiți. Pentru ceea ce au făcut, merită moartea”, a mărturisit presei.
Audierile preliminare s-au ținut cu ușile închise într-un tribunal districtual din Delhi.
Cazurile de viol la New Delhi au crescut cu 23% în 2012 în comparație cu 2011, capitala fiind considerată orașul cel mai periculos din țară pentru infracțiuni de acest tip.